Wow...este primul lucru care imi trece prin minte!
Am zis că merg să văd satul Lindenfeld de ceva vreme... școala, lipsa de bani și a unor parteneri de călătorie m-au făcut să tot evit această excursie.
Vine iarna, nu o să mai apuc să văd locul în care acum câțiva ani mai trăia un localnic, practic singurul care nu a vrut să își părăsească locul în care a crescut. Poveștile, precum și alți blogări sau oameni de prin zonă spun că ultimul locuitor ar fi murit înainte de 2000. Eu nu m-am dus pentru un arbore genealogic ale unei familii. M-am dus pentru că am vrut să văd cum puteau să trăiască nemții de la Lindenfeld în vărful muntelui. 
Lindenfeld se poate localiza cu greu pe hărțile lui Google, dar și mai greu se localizează dacă pleci la drum doar cu minime cunoștiințe, două pungi de cipsuri și două sticle cu apă.(nu faceți asta!) Ce dracu ne imaginam (am fost patru oameni), că la capăt ne așteaptă vreo pensiune cu un ceai cald?! Intr-adevăr spre uimirea noastră am dat de o pensiune, dar era închis.
Hai să o luăm de la începuturi, brusc și fără nici o idee despre ce să facem, pe la un 11 dimineața m-am pus să dau telefoane pe la prieteni prin stânga și prin dreapta...spre uimirea mea toți au acceptat să mergem fără să mestece puțin ideea. Bine că de data asta ne-am strâns! Ne-am montat în Golan și am plecat spre Caransebeș. Am urmărit indicatoarele spre București, și la ieșirea din Caransebeș am întrat în Buchin, imediat în maxim 10 metri după tabla de ”Bine ați venit!” o luăm tot după indicator spre Poiana, aproximativ 7 kilometri.
 |
| Ultimul prun |
Na că am ajuns la Poiana, după alți 5 kilometrii de la ieșirea din sat, ne-am oprit la o pensiune după aparențe și am parcat mașina. Era deja ora două și cerul era tot gri, aveam deja fluturi in stomac, am întrebat noi un ciobănaș pe unde să o luăm spre Lindenfeld, și ne-a zis ”tot in sus!” (ms). Ok...dar cât de în sus? Aveam să aflăm abia la cel de-al doilea cioban, pe care l-am intâlnit după aproape 1-2 kilometri de mers pe jos. L-am servit cu câteva țigări și a zis că mai mult de 4-5 kilometri nu avem până sus în Linde'fel. No, hai! Voai cu 20 de kile de aparatură în cârcă urcă atâția kilometri.
Pe la 4 am zis că ne dăm bătuți, ca nu există satul, că internetul ne-a mințit. Mai 5 minute, hai mai 5 minute! După curbă....numa încurajări de ultim moment aveam în cap toți 4...
La 4 jumate am ajuns la ruine, pentru că nu mai sunt decâ
t 2 case în picioare și biserica. Cel puțin atât am văzut, se lasă întunericul oricum nu puteam să rămânem, mai aveam de mers și înapoi.
Am explorat cu oamenii mei două din case, cu probabil cea mai tare doză de adrenalină ever! era aproape beznă, și noi ne plimbăm printr-un sat fantomă, toate filmele horror ne-au trecut prin cap, plus că vântul bătea și tot felul de sunete șuierau pe la urechile noastre.
Tot ce era prin casă, părea lăsat de parcă a trecut o molimă peste ei.
Va urma!
